Despre mine

1536637_10201420793945801_1820459347_nSalutare, dragii mei!

Mă numesc Cristina iar despre mine am vorbit mereu cu dificultate. Îmi este mult mai uşor să vorbesc despre orice altceva. Despre cărţi aş povesti întruna, de exemplu. La fel cum aş fi în stare să privesc marea. Întruna. Acolo mă refugiez când nu mi-e bine, acolo fug când vreau să mă ascund de lume. Acolo, şi printre cuvinte. Scriu, pentru că dacă nu aş face-o realitatea ar ajunge să mă apese mult prea tare. Aşadar, scriu ca să mă eliberez de ea.

Sunt o fire introvertită şi (mult prea) înclinată spre romantism. Tot ceea ce îmi place (muzică, poezie, literatură) şi modul în care scriu reflectă această latură a mea. Sunt idealistă, iar pe cei la care ţin nu-i pot vedea altfel decât buni. Cu adevărat buni. De unde rezultă că nu de puţine ori mă aleg cu nişte cucuie serioase când oamenilor le cad măştile iar eu  mă izbesc de realitate. Din fericire însă viaţa a avut grijă să-mi arate că pe lumea asta încă mai există sinceritate, prietenie adevărată şi oameni care sunt mereu acolo când ai nevoie de ei.

Bine aţi venit în lumea mea! Lumea gândurilor mele. Lumea tuturor lucrurilor care îmi plac. Sau nu…

Un gând despre „Despre mine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s