Stări

Timpul (II)

87395579_10217354357434930_2022074142009851904_oMă sperie atâta grabă câtă văd în jur. Mă sperie cum dăm vina pe timpul care „nu ne mai ajunge” pentru cum singuri alegem să ne alergăm viața. Când de fapt nu vrem să vedem că problema este la noi. Nicidecum la timp, ci în dorința noastră de a controla totul, aici, acum.
Nu, lucrurile nu sunt bine și nu trebuie făcute DOAR ca tine, acum, pe loc, în clipa asta. Lucrurile sunt la fel de bune și făcute ca altcineva. Sau nefăcute. Alege să nu mai controlezi viața. N-o mai lăsa să te trăiască. Trăiește-o tu pe ea în schimb.
Dacă am înțeles ceva în vremea aceasta din urmă, atunci cu siguranță am înțeles că trebuie să iau și câte o pauză: atât atunci când nu mai pot, dar mai ales atunci când încă mai pot dar simt nevoia de una.
Măcar din când în când, te rog, lasă 15 minute vasele nespălate, hainele aruncate alandala, patul nearanjat. Alege să pui timpul pe pauză și bucură-te că EȘTI! Aici. Acum.
Nu știi când timpul chiar nu îți va mai ajunge…

 Foto: Pinterest

Stări

Cine ești tu?

3948a00f74537c89ff2ed800e092ab9cCINE EȘTI TU? Da, TU, cine ești?

Cine ești TU cu adevărat? Ai măcar cât de cât idee? Cine este, în mod clar, concret, femeia care te privește în fiecare zi din sticla oglinzii? Când ai stat de vorbă cu ea ultima oară? Când ți-ai făcut timp ultima dată să o vezi, să o asculți, să afli ce îi place și ce o sperie? La ce visează, ce-și dorește? Când ai întrebat-o ultima dată ceva din toate astea? De fapt, i te-ai oprit cândva alături ca s-o întrebi măcar?


Cât din cea care iese zilnic pe ușă și se avântă în lume este într-adevăr TU? Cât din ea te reprezintă și cât este doar simplă apatie, un pic de atitudine de-mprumut de pe ici și colo, obișnuință, conformism, sau poate chiar teamă de a te descoperi pe tine însăți? Ai stat vreodată să socotești?

Cine ești TU?

Foto: Pinterest

Stări

…atât de…

e8765d7887723eded9c041a4ab864771.jpgSuntem atât de duri cu noi înșine. Ne judecăm atât de aspru. Ne transformăm cele mai neînsemnate gesturi pe care le considerăm nepotrivite în păcate imposibil de iertat. Ne spunem cuvinte grele. Nu ne iertăm aproape nimic, nu ne trecem cu vederea aproape nimic.

Suntem atât de obișnuiți să fim altruiști și iertători cu ceilalți, să-i susținem, să-i încurajăm, să le trecem cu vederea greșelile. În timp ce pentru propriile nevoi suntem cei mai aprigi călăi. În timp ce nouă înșine ne suntem cei mai nemiloși critici. Din orice, ba adesea chiar și din nimic!
Îi întindem cu atâta ușurință mâna altuia, în timp ce de noi înșine uităm și ne aruncăm la o parte cu nepăsare.

Giurgiu, 12.08.2019
Foto: Pinterest

Stări

Destin?

 

vintagefrenchcaligraphyrosescraftberrybushNu știu exact ce îi apropie pe oameni. Nu am nici cea mai vagă idee de ce, în unele cazuri, ne „citim” unii pe alții si ne „simțim” atât de usor, încă din primul moment. La fel de necunoscut îmi este și motivul ce ne împinge, în aceleasi cazuri aparte, se întelege, să ne legăm unii de alții tot mai puternic pe măsură ce ne cunoaștem mai în amănunt.

Nu știu dacă mă grăbesc sau nu spunând DESTIN acestei legături aparte ce se formează câteodată, însă cu siguranță că de unii oameni ne leagă „ceva”. Ceva mai mult. Ceva diferit. Ceva altfel în comparație cu ce ne leagă de majoritatea celor cu care ne intersectăm pe drumul vieții.

„Ceva” de dincolo de aici, „ceva” de dincolo de noi și de propria noastră logică și întelegere.

Foto: Pinterest

Stări

Gânduri printre rânduri (V)

14695480_629513070585778_4072436099352898252_nAtâţia paşi grăbiţi.
Atâtea chipuri încruntate.
Atâtea priviri în care se citesc teama şi îngrijorarea. Dar cel mai puternic RESEMNAREA. De foarte multă vreme oamenii deschid ochii într-o nouă zi doar spre a se lua iarăşi la întrecere cu timpul şi la trântă cu viaţa pentru alte douăzeci şi patru de ore.

Mă întristează să mă uit în jur.
E prea multă nelinişte. Prea mult neastâmpăr şi prea multă deznădejde în oameni. Speranţa a părăsit demult sufletele majorităţii.

Pe oameni îi macină nesiguranţa şi neîncrederea. Îi macină tristeţea…
Oamenii sunt tot mai trişti şi pierduţi în gânduri, tu nu vezi? ©

Unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă, cred, este să conştientizăm că trebuie să avem grijă de timp. Să-i înţelegem, deopotrivă, importanţa şi efemeritatea.
Ai grijă şi fă ceva cu timpul tău!
Nu-l lăsa să treacă pur şi simplu pe lângă tine.
Cheltuieşte-l cu folos!
Investeşte-l în visuri.
În pasiuni.
În zâmbet.
În frumos.
În prietenie. ©

În viaţă vei avea încredere în alţi oameni. Oamenii îţi vor trăda însă adesea încrederea.
În viaţă vei spera. Dar este foarte posibil să descoperi că ţi-ai sprijinit speranţa pe minciună.
În viaţă vei pune, şi poate nu doar o dată, umărul lângă alt umăr şi vei construi. Cu riscul de a te găsi la un moment dat printre ruinele propriilor visuri.

Fii un prieten bun.Fii alături de ceilaţi ori de câte ori şi sub orice formă poţi. Dar învaţă să nu ai aşteptări de la nimeni altcineva în afară de tine însuţi. Nu uita că depinzi doar de tine! ©

S-a lăsat cu toamnă. Şi cu o lentoare-n toate, parcă. În paşi, în vorbe, în gesturi. Viaţa îmi pare a se întâmpla cu încetinitorul.

E mai linişte, aş zice.
E mai linişte în afara noastră. Şi e mai linişte în noi.
Ni s-au astâmpărat sufletele de când s-a lăsat cu toamnă…©

Foto: Pinterest

Fără categorie, Stări

Am uitat, noi, oamenii, am uitat

fotoAm uitat, noi, oamenii,
am uitat
că din când în când este necesar să punem viaţa pe pauză ca să ne concentrăm asupra sufletului şi să-i facem cadou câteva momente de linişte.

Am uitat
că fericirea vine din lucrurile simple
că ceea ce purtăm pe interior este înzecit mai important decât imaginea pe care ne-o construim pentru lume.

Am uitat, noi, oamenii,
am uitat
de importanţa unui zâmbet
de câtă însemnătate poate avea o vorbă bună
de câte poate schimba o mână întinsă la nevoie.

…am uitat.
Ne preferăm aşa, egoişti şi goi pe dinăuntru.
Ne preferăm aşa, uituci şi nepăsători.

am uitat, noi, oamenii,
am uitat.

Foto: Pinterest

Fără categorie, Stări

Nostalgii de toamnă

14716335_10207979121459890_8426463534385559801_nO altă toamnă.
Cu alte ploi.
Cu alte zile gri.
Cu același soare tot mai zgârcit în fiecare clipă.

Tocmai a început o altă toamnă. Iar eu…ei bine, eu sufăr de dorul toamnelor trecute. Demult trecute.

Mi-e dor de toamnele copilăriei.
Mi-e dor de liniștea de-atunci.
Mi-e dor de timpul care nu se scurgea cu atâta repeziciune în acele vremuri.
Mi-e dor de naivitatea cu care priveam viața.
Mi-e dor să nu ştiu cât de tare poate apăsa existenţa pe umerii tăi uneori.
Mi-e dor să n-am habar că de fapt viaţa mă pândește la tot pasul să mă fure, să-mi golească sufletul și inima de visuri.

Foto: Pinterest