File din jurnalul Marielei

Gânduri răzlețe (I)

58ab5d805e92d5f2be2e17399cdfa5125765745613325094852.jpgOdată cu trecerea timpului am învățat să cred exclusiv în fapte, am înțeles cum să mă aleg clipă de clipă, cum să mă iubesc și să mă respect pe mine însămi îndeajuns încât să nu mai accept niciun fel de jumătăți de măsură. În trecut am luat de nenumărate ori asemenea jumătăți și le-am prefăcut în suflet în întreguri, astfel încât să-mi fie de ajuns, să-mi ofere sentimentul că sunt ceea ce îmi doresc. Astăzi însă mă iubesc și mă respect suficient încât să caut doar întregul în toate.
Femeie minunată, te rog iubește-te! Respectă-te atât de mult încât să nu mai renunți vreodată la tine. Să ai atât de multă iubire pentru tine însăți încât să nu-ți mai pui nicicând nevoile și sentimentele pe locul doi. Alege să te alegi. Oferă-ți în fiecare moment cât de mult poți din ceea ce te face fericită și niciodată să nu te mai mulțumești cu mai puțin decât știi că meriți.

Foto: Pinterest

File din jurnalul Marielei

Am învățat (II)

72161173_10216158055888139_3009928156372008960_nAm învățat că singurele constante în viață ne sunt respectul și iubirea. De aceea doar pe cei care într-adevăr te respectă și te iubesc îi vei găsi mereu lângă tine, indiferent de vremuri, dincolo de orice probleme. Ceilalți vor sta o vreme prin preajmă după care vor găsi motive să plece.

Am învățat că oamenii îți pot promite multe, fără să și respecte ce au promis. Însă cel mai important este să îți ții tu însuți promisiunile. Atât pe cele pe care le faci, dar mai ales pe cele pe care ȚI LE FACI!

Am învățat că oamenii vin și pleacă. Alegerea le aparține. Important este ce faci tu în urma lor. Alegi să rămâi la nesfârșit cu brațele întinse după ei sau înveți să te redescoperi și să prețuiești tot ce e frumos în tine?

Foto: Pinterest

File din jurnalul Marielei

Lecția despărțirii

img_20190616_083245_6413697387234381814199.jpg

Uneori TREBUIE să-ți aduni curajul și să pleci. Câteodată este necesar să alegi să lași oameni în urmă. Viața îți predă până la urmă și lecția asta, indiferent dacă vrei sau nu: lecția despărțirii de cei fără de care ai crezut că nu ai putea trăi.

Viața te obligă în cele din urmă să interiorizezi acest adevăr, să integrezi în propria-ți ființă faptul că sunt oameni care de la un punct încolo nu mai au loc în viața ta, așa după cum nici tu nu mai începi într-a lor. Și asta pentru că ați trăit tot ce aveați de trăit împreună.

Când simți că unii oameni nu-ți mai fac bine prin prezența lor, pleacă. Înțelege că dacă nu o faci tu, oricum te va obliga viața să o faci până la urmă. Nu te agăța de aceste persoane. Cu cât te vei încăpățâna tu să-i ții mai aproape, cu atât mai tare se vor îndepărta ei. Așa TREBUIE să fie.

Am fost și eu în situația asta. M-am încăpățânat să-i țin alături, m-am agățat de oameni, am tolerat ceea ce altă dată mi s-ar fi părut inacceptabil doar ca ei să rămână. Pentru plecarea unora am petrecut mult timp învinovățindu-mă chiar, deoarece spusesem ori făcusem ceva anume. Apoi am înțeles că oamenii ne sunt atât oglinzi cât și lecții. Abia în acel moment vina a început să se estompeze și a făcut loc pentru lecție. Poate că însăși greseala mi-a fost lecția… Și apoi, oamenii „potriviți” vor gravita mereu în jurul tău într-un fel sau altul. Și tu, de asemenea, în jurul lor. Chiar dacă vă veți despărți în anumite circumstanțe, este sigur că vă veți și regăsi.

16.06.2019, Giurgiu
(foto: Pinterest)

File din jurnalul Marielei

Învață să primești!

28959391_879350518935364_4952021546244767744_nRecunosc,multă vreme am crezut că viața este făcută DOAR din a oferi. Înțelegere, prietenie,sprijin și chiar bani ori diverse lucruri materiale dacă îți permiți. Am crezut că aşa „trebuie” să fie. Că aşa „este bine”. Mă feream să primesc orice. Şi nu mă refer aici la ceva de ordin material, ci la cele mai simple dintre lucruri,cum ar fi o invitație în vizită la o prietenă sau la o petrecere,de exemplu.-Pentru mine frumusețea vieții se măsoară în astfel de lucruri simple de ceva ani și este tare frumos.- Primul meu gând în momentul în care „primeam” era să găsesc un motiv pentru care să nu accept. Abia de câteva luni încoace, și am aproape 35 de ani, am înțeles cu adevărat că,în egală măsură, trebuie să și primești. Ceea ce ți se oferă este ceea ce meriți ca răsplată pentru ceea ce ai oferit. Şi am înțeles asta în momentul în care o prietenă mi-a spus fix aşa: „Trebuie să primești ceea ce și tu oferi!” – O mai spun o dată: nu este vorba de lucruri materiale aici și nici de a oferi pentru a primi ceva la schimb,ci despre oportunități alături de oameni,de care eu fugeam.-

Îmi vor spune poate unii: am ajutat/ am iubit pe x iar el mi-a întors spatele. Ce fel de răsplată este asta? Şi eu am pățit la fel. Şi nu o singură dată. Însă am înțeles un lucru: totul se compensează. Da, x mi-a întors spatele,însă au apărut 10 x prieteni adevărați. Oameni din aceea pe care mă pot baza și care mă iubesc și mă vor alături necondiționat. O vreme nu i-am remarcat. Mă concentram pe faptul că x mi-a întors spatele…
De aceea zic: învață să primești! Uită-te bine în jur și cu siguranță vei observa că pentru fiecare x care a plecat au apărut o mulțime de alții care au rămas. Pentru fiecare x lucru care nu ți-a reușit,ți-au ieșit cum trebuie 10 altele! Poate că nu-i vezi pe acei oameni. Dar ei sunt acolo. Îţi garantez! Doar privește încotro trebuie. Şi pe urmă…întinde-le mana şi primește-i. Învață să primești. Şi prețuiește ce ai primit!


Foto:internet

File din jurnalul Marielei

„Ce caut eu aici?” 

tumblr_m1d84ssFxh1r0yq4zo1_500Am iubit doar de două ori în viaţa asta. Cel mai puternic a doua oară. A treia dată când am încercat să-i mai acord iubirii o şansă mai degrabă am simţit nevoia de a fi iubită şi am confundat-o cu iubirea mea pentru cel de lângă mine. De fapt ştiam că nu aş fi putut ajunge să-l iubesc. Nu cu acea iubire pe care mi-aş dori să o ofer omului drag. Am vrut să simt că merit iubire după ce iubisem cu tot sufletul pe cineva care a uitat să-mi spună că nu mai am loc în viaţa lui. Aşa că îmi mai oferea din când în când câte o firimitură de timp şi spaţiu, pe care eu le acceptam şi preţuiam fiindcă-l iubeam… Am vrut să simt că merit iubire,am vrut să simt că uit. Am simţit că merit iubire, dar n-am uitat nimic.

În toate aceste trei daţi însă, am ajuns la un punct în care nu m-am mai recunoscut. Am ajuns să mă întreb, cu mintea şi sufletul cotropite de nelămuriri, „Ce caut eu aici?” M-am întrebat asta iar şi iar, şi cu toate că nu am găsit răspuns,n-am plecat. Am rămas pe loc, când de fapt ar fi trebuit să o iau la goană… Cumva, sufletul meu ştia că locul nu mi-era acolo unde mă aflam, alături de acel EL. Dar refuza să accepte că a greşit încă o dată şi că trebuie să o ia din nou de la capăt.

Tu să nu faci ca mine, te rog! Să nu rămâi nicio clipă acolo unde simţi că nu aparţii.
Pleacă şi nu regreta acest pas.
Pleacă! Nimic nu o să se schimbe, oricât de mult ai crede şi ai spera…

 

Foto: Pinterest

File din jurnalul Marielei

Rămâi cu bine, 2017

24900058_832885520248531_884747454352226180_n2017: fără doar și poate un an cu totul altfel decât restul. Un an al contrastelor și al emoțiilor la extreme. Şi,în egală măsură, un an cu multe lecții mai puțin plăcute pe care,mai de voie,mai de nevoie, mi le-am însușit. Un an în care am înțeles ce înseamnă să iubești cu tot sufletul. Dar și cât de tare te istovește să cauți zadarnic iubirea, să te încăpățânezi să o vezi acolo unde ea nu există, să te încăpățânezi să crezi în fantasmagorii, oricât de evident ar fi adevărul.

2017 a fost anul în care am găsit curajul să iubesc,să cred și să sper. Iar apoi pe cel de a-mi șterge iubirea cu pricina din suflet și de a mă îndrepta spre o alta. 2017 m-a învățat în primul rând să risc. – Voi mai risca,cu siguranță. Şi,cine știe,poate voi și câstiga în cele din urmă…- Însă tot 2017 mi-a și (re)confirmat un lucru: oamenii care vor să îți fie alături,îți rămân alături. Indiferent de situație. Iar dintre toți cei ce îți trec pragul sufletului doar ei,acești din urmă oameni,contează. Până să înțeleg acest lucru am privit cu mult regret spre anul ce se încheie,recunosc. Acum însă știu că trebuie să îl las să plece fără resentimente,dar cu certitudinea că fiecare întâmplare și fiecare om cu care viața are grijă să ne întâlnim ne sunt de fapt lecții pentru viitor.

Rămâi cu bine, 2017!

File din jurnalul Marielei

…eu încă mai cred

21617713_10210829817365506_8439555994264830745_nÎn ciuda timpului, în ciuda grabei ăsteia nebune ce ne-a intrat parcă şi în sânge, în ciuda vremurilor lipsite aproape cu totul de sentimente dar atât de pline de materialism pe care le trăim, eu cred că oamenii încă mai ştiu să iubească şi să fie prieteni, să-şi deschidă sufletul cu sinceritate dar mai ales cu altruism, să îţi întindă nu doar o mână ci pe ambele la nevoie şi să treacă dincolo de aparenţe şi propriile cutume de dragul altor oameni. Da, în ciuda a toate acestea eu încă mai cred. Cred că…

încă mai există suflete care se deschid sincer şi până la capăt. Nu doar cu jumătate de măsură.
încă se mai întâlneşte iubire adevărată. Şi prietenie asemenea. Acea iubire şi acea prietenie care odată începute nu se „consumă”, nu se termină, nu se rup. Acea iubire, acea prietenie care te leagă cu sufletul de ceilălalt, dincolo de orice diferenţe, neînţelegeri şi imperfecţiuni.

Foto: Pinterest