Jurnal

Filă de jurnal – 17 mai 2019

20190517_121631(Casa Elisabeta – Constanța, 17.05.2019)

În ziua în care am lăsat telefonul deoparte…(II)

De fapt în ziua în care trebuia să plec de la mare. Dar n-am putut. Am simțit că trebuie să mai rămân aici. Și am rămas. Tot cu telefonul deoparte.
Am rămas ca să încep ziua la fel ca ieri: cu o ciocolată caldă băută pe plajă, admirând marea. Și salutându-i pe cei care își încep dimineața alergând pe mal. Sunt ceva persoane, să știți!
După ce am convins-o pe Mihaela să nu-mi mai vorbească cu dumneavoastră😁, m-am plimbat iar alandala pe străzi până când am simțit că picioarele nu mă mai pot duce nicăieri. Între timp, printre sirop contra tusei și Strepsils, am înțeles un lucru despre acest oraș atât de drag mie: stăpâne peste Constanța sunt, cu siguranță, pisicile. Peste tot vezi câte una, două sau mai multe. Iar ceaiul de mere de la Mac-ul de lângă Delfinariu este super- bun, să știți. La fel și cartofii prăjiți. Asta mai ales când un necunoscut îți urează „Poftă bună!”😊
Altfel, eram sigur copil când am scos ultima dată atâta nisip din încălțări ca astăzi… Și tot altfel, mi-am făcut două prietene noi: Miruna și Marlene. Nu cred să aibă mai mult de 7 ani. M-au ajutat la „vânătoarea” de scoici evantai. Da, am găsit câteva. Și rapane de asemenea. 😉
Pe urmă a fost domnul curajos care a făcut baie în mare pe seară. A, și Mara. – Copiii mă plac! Și câteodată mă și ascultă. Nu mereu în cele mai inspirate momente, asta așa-i, dar mă ascultă. Ca să fim înțeleși, zic. – Dar să revenim la ale noastre. Mara nu are mai mult de 2 ani, cred. A fost de ajuns să mă uit la ea o dată ca să nu se mai oprească din râs la mine. Mara, așadar, se juca în apă. Încerca să arunce cu noroi cât mai tare, stând pe vine. „Eu zic să te așezi. Prea te chinui să arunci”, i-am spus, apoi mi-am continuat drumul. După câțiva pași mi-am întors privirea spre ea, ca să văd cum se mai descurcă. Mara era întinsă toată pe nisipul ud. – Copiii mă plac. Și uneori mă și ascultă, v-am mai zis parcă, nu? 😂
Iar acum…aștept iar asfințitul pe aceeași terasă plină cu flori, alături de aceeași pescăruși certăreți, cu o cană cu ciocolată caldă în față, în același zgomot îndepărtat de trafic și avioane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s