Gânduri de ploaie

Age-Adaline-Pictures-Michiel-HuismanScris ieri. Pe vreme de ploaie.

Ploaia asta îmi coboară gândurile-n vene,mi le împrăştie prin jur şi apoi mă face să le respir… De fapt, ploaia îmi coboară de fiecare dată gândurile din minte şi le mi le face să îmi curgă în loc de sânge. Mi le scapă din închisoarea lor, unde stau consemnate în mai tot restul timpului, şi le face să mă înconjoare, să mă copleşească. Să mă oblige să le simt, să le desfac fir cu fir.

La ce mă gândesc de data asta? Ce gânduri îmi dau târcoale pe această ploaie? Ei bine, astăzi m-au încolţit din toate părţile anii… Mă apasă parcă mai mult ca oricând trecerea lor. Da, astăzi au dat năvală peste mine anii. Anii şi încăpăţânarea cu care m-am ascuns de-a lungul lor. Anii şi încăpăţânarea cu care m-am prefăcut că nu simt. Aparenţele, măştile, puterea adunată din orice fărâmă din tine doar ca să poţi păstra imaginea omului puternic care de fapt nu eşti. Le ştiu pe toate atât de bine. Le ştiu de la mine. Şi de la atât de mulţi alţii.

Vine însă, în cele din urmă, un moment, lucru pe care îl simt parcă tot mai acut în ultima vreme, când nici aparenţele, nici măştile şi nici picăturile de putere adunate de pe unde se poate nu îşi mai au rostul. Pur şi simplu toate se prăbuşesc până la urmă în faţa realităţii: acea realitate în care de fapt nu vrei nimic altceva în afară de un umăr pe care să laşi măcar o parte din grijile pe care le duci cu tine şi un colţişor în care să-ţi azvârli pur şi simplu masca de pe chip. Un colţişor în care, atunci când este văzută, să nu conteze că i se observă crăpăturile, toate locurile acelea în care ai cârpit-o cu mâna ta doar-doar nu s-o vedea fragilitatea de dincolo de ea.Un colţişor în care să nu simţi nevoia nici s-o ascunzi şi nici să te ascunzi.

Vine, spuneam, negreşit vine, credeţi-mă, un moment în care nu mai poţi să păstrezi aparenţele. Şi atunci înţelegi. Înţelegi, mai clar decât ai fost capabil să o faci vreodată, câtă nevoie ai de fapt de un umăr pe care să-ţi laşi sprijinită viaţa. De un suflet în faţa căruia şi de un loc în care să n-ai trebuinţă de măşti. Câtă nevoie ai de un alt suflet, de un alt om. Unul căruia să simţi că-i aparţii.

Ploaia asta…Ploaia asta îmi coboară gândurile-n vene şi le face să mă înconjoare…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s