Monolog II – Iubirile trecute nu se judecă niciodată

159b088c656a06eb8cea28cde6a0ec9dSingura iubire de care trebuie să-ţi aminteşti este cea statornică, cea care te îmbracă pe viaţă. Orice altceva este minciună şi trebuie uitat, îngropat rapid şi cât mai adânc, ca să nu apuce să-ţi schingiuiască prea tare sufletul, spune cu vehemenţă majoritatea.

Dar, vezi tu, adevărul este că în viaţă tot ce-a fost rămâne. Rămâne, şi, mai ales, îţi aparţine. În viaţă, ori de câte ori priveşti spre înapoi, vezi tot ce-a fost. Nu ai unde să laşi, nu ai unde să te ascunzi, nu ai unde să fugi de tot ce-a fost. Aşa se întâmplă şi cu iubirile trecute. Oricât de convins ai fi că s-au şters din tine, ele sunt tot acolo. Nu pleacă nicăieri. Rămân, deoarece înainte de a fi ajuns să se împartă la doi, au fost ale tale, ţi-au aparţinut,alături de orice altceva ţi-a mai fost dat să trăieşti.
Iubirile trecute au fost, întâi şi întâi, ale tale, parte din tine, din sufletul tău. Cândva ţi-au încălzit sufletul. Cândva te-au apucat de mână şi te-au ajutat să te ridici. Ţi-au dat speranţă şi încredere. De aceea, cred, mai important decât să încercăm să le uităm este să ne înfrânăm tendinţa de a ne judeca iubirile trecute, indiferent dacă s-au împărţit frumos la doi sau nu.

Iubirile trecute nu se judecă niciodată pentru că la un moment dat ne-au fost pavăză şi sprijin, ne-au încălzit sufletul, ne-au apucat de mână şi ne-au ajutat să ne ridicăm.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s