Confesiuni (VI)

11221634_469894709880949_1270607888562263845_nNe trezim adesea crezând că îi putem întoarce spatele vieţii, că putem pecetlui unele drumuri pentru a porni plini de speranţă pe altele, că putem închide dincolo de acele porţi fiecare amintire, fiecare cuvânt şi fiecare om cu care le-am împărţit. Şi o vreme chiar avem impresia că reuşim. Păşim însufleţiţi printre oameni şi prin locuri noi. Creionăm alte visuri cu proprii-i paşi şi alergăm după ele ca nebunii. Ne agăţăm de ele cu toată puterea, ne cufundăm în ele cu toată pasiunea, până când le consumăm de tot. Iar atunci, inevitabil, inventariem ceea ce ne-a mai rămas, ceea ce încă mai purtăm cu noi. Şi cu siguranţă purtăm un suflet plin cu amintiri.

Astăzi am înţeles faptul că sunt un om incapabil să uite. Am realizat că în sufletul meu timpul nu trece: în sufletul meu fiecare amintire rămâne la fel de viu colorată ca în prima zi, cuvintele au mereu însemnătatea din clipa în care mi-au fost spuse iar oamenii sunt la fel ca atunci când adevărul nu se abătuse asupra lor.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s