Naivităţi

tumblr_lxpqqlzDqr1qbr8r3o1_400„Nu mă voi înjosi nicicând cerşind iubirea cuiva. Nu mă voi agăţa de oameni care nu mă vor. La ce bun? Ce rost au frânturile de  vis în doi, dorinţele şi speranţele pe care de fapt nu le ţine în mâini decât unul singur?” mi-am spus mereu, ca o promisiune făcută tacit mie însămi că iubirea nu-mi va fura vreodată claritatea raţiunii. Şi multă vreme am petrecut-o convinsă fiind că nu va veni nicicând ziua în care să încalc această făgăduială. Dar sunt o fire naivă. Şi în imensa mea naivitate, căci da, reuşesc de când mă ştiu să urc naivitatea mult dincolo de rangul de artă, am crezut orbeşte în puterea mea nestrămutată de a-mi respecta înţelegerea. Am perceput-o ca fiind mai puternică decât orice iubire ar fi încercat să o anihileze. La fel cum am văzut şi discernământul sănătos al omului inteligent care am gândit mereu că sunt: de neclintit.

Privind acum în urmă mă văd alergând cu inima strânsă pe drumuri străine, sperând prosteşte, încercând cu disperare să văd ceva acolo unde nu era nimic, să transform cuvintele-n fapte care n-au existat niciodată. Privind acum în urmă…mi-e ruşine. Ruşine de naivitatea cu care am visat, ruşine de uşurinţa cu care am crezut, ruşine pentru sufletul pe care mi l-am înjosit de bunăvoie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s