Timpul…

Să știți de la mine, și să nu cumva să uitați, că timpul e necruțător. Nepăsător. Dur. Crud. Mai întâi ne oferă amintiri cât pentru o mie de vieți…după care ne ia oamenii care ni le-au oferit. Până atunci însă ne lasă impresia că el ne este dat din belșug în viață. Că avem destulă vreme să spunem mâine „te iubesc” ori „mulțumesc”. 

Dar nu e așa. Iar timpul știe că e de datoria lui să ne amintească asta. Și o face, lăsând în urma oamenilor dragi numai amintiri. Iar nouă…doar regrete. Regrete pentru că n-am deschis mai înainte ușa pe care ne propusesem să o deschidem mâine. Regrete pentru că n-am ascultat mai mult, mai atent. Regrete pentru că n-am oferit mai mult și mai ades timp, vorbe bune, căldură, pentru că n-am spus mai mult ori mai des una sau alta, că n-am nu știu ce și nu știu cum….

Timpul ne omoară în fiecare clipă șansele la mai des, mai mult, te iubesc, mulțumesc… Dar noi privim mereu în altă parte. Până într-o zi în care ne mor brusc șansele și ne rămân regretele, pe care suntem nevoiți să le privim…așa cum n-am vrut să privim timpul, crezând c-avem destul.

Vă iubesc! Și vă mulțumesc pentru tot ceea ce sunt, pentru tot ce-ați știut să însemnați și pentru tot ce mi-ați lăsat.

Bunicilor mei, cu toată dragostea…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s