Când urmele dor

953999-bigthumbnailAș vrea să existe o cale de a-i face pe oameni să înțeleagă că trebuie să fie cu băgare de seamă atunci când trec prin viața semenilor lor. Pentru că, inevitabil, lasă urme. Iar câteodată urmele…dor. Da, sunt urme care dor. Le aparțin, cel mai adesea, celor cărora le permitem să meargă pe cărări nebătătorite din sufletul nostru şi care apoi ne părăsesc. Dar pot la fel de bine să fie şi ale unora dintre cei ce ajung să calce pe poteci deja netezite şi care după aceea pleacă dintr-un motiv sau altul.

Azi simt că mă dor toate urmele pe care oamenii le-au lăsat în mine. Toate. Fără excepție. Mă doare fiecare pas pe care mi l-au făcut prin suflet cei care au plecat din viața mea. Și asta, cred, pentru că n-am învățat niciodată să mă despart de oameni. Şi nici să nu-i văd perfecți nu reușesc. Tot ceea ce am fost convinsă mereu că știu foarte bine să fac este să mă apăr de ei. Pentru ca nu cumva să poată să-mi dea lumea peste cap la plecare. Căci este sigur faptul că momentul are să vină în cele din urmă, mi-am spus întotdeauna. Am crezut că astfel am să reușesc să le acopăr cu ușurință pașii, care n-aveau nici să mă rănească atunci când ei nu ar mai fi fost. Și totuși, astăzi nu-i așa. Astăzi simt cum mă doare fiecare pas, dar mai ales fiecare urmă de-a celor ce au fost.

Anunțuri

2 gânduri despre „Când urmele dor

    • Sunt adevăruri despre viaţă, aşa am trecut cu toţii prin ele…o dată sau de mai multe ori. Prin urmare e cumva inevitabilă regăsrea în ele. 🙂 Cred.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s