Jumătăţi…

10354938_10202436538298775_2770320193117245445_nDe iubire, de speranţe, de visuri, de prietenie, de adevăr. Jumătăţi din toate. Le-am acceptat ca pe-un întreg de multe ori. Fără să văd în ele fărâmele pe care le reprezentau. Mi-am zis de fiecare dată când s-a întâmplat să mă trezesc doar cu jumătăţi în palme că n-o să mai las să se repete aşa ceva. Dar sunt încăpăţânată din fire. Iar asta mă costă zilnic câte puţin din mine însămi. Cel mai adesea mă costă decizii, pentru ca mai apoi să mă coste oameni. Oameni pe care habar n-am cum să-i văd clar, exact aşa cum sunt. Dar parcă nici n-aş vrea. Oameni pentru care ajung să dau înapoi. Oameni care apoi profită şi mă desfac în bucăţi, oameni care mă rănesc şi mă dor…

Încăpăţânarea asta de a nu vrea să-nţeleg că viaţa nu-i tocmai roz iar sinceritatea e rară mă costă multe amintiri cu imaginea lor urâtă din momentele în care le cad măştile. Mă costă dezamăgiri. Mă costă poveştile pe care le scriu în minte şi în care ei îmi sunt alături. Mă costă fărâmele care rămân în urma întregului lor. Şi mă costă, de fiecare dată, câte ceva din mine. Bucăţi de suflet care rămân, inevitabil, pe oriunde trecem…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s