Dor de mare…

Eu sunt ca marea…Mă lovesc de viaţă ca valurile de stânci, mă desfac în mii de stropi, însă de fiecare dată mă reîntregesc. Plec doar pentru a mă întoarce, port cu mine secrete îngropate adânc sub ape tulburi şi caut în fiecare moment un ţărm liniştit unde să mă ascund.

1395241_175284429341980_1648545323_nTuturor ni se pare că ne regăsim undeva. Fiecare dintre noi are un ceva anume de care i se face mereu dor, la care s-ar întorce iar şi iar. Un ceva de care nu s-ar plictisi niciodată, ori de câte ori l-ar vedea. Un loc în care se simte atât de sigur de sine şi de viaţa însăşi încât nu mai are nicio altă senzaţie în afară de aceea că nimic nu-i poate sta în cale.

De câte ori dorul ajunge să fie mai intens decât siguranţa şi liniştea pe care mi le oferă marea, mă pierd. Şi mi se pare că aud sunet de valuri şi glasuri de pescăruşi. Aşa, ca astăzi…

Nu de puţine ori am fost întrebată de ce-mi place marea. Ce găsesc deosebit la o simplă întindere de apă? Adevărul este că nu ştiu. Şi chiar dac-ar fi să ştiu, n-aş putea explica.
Cândva o prietenă mi-a spus aşa: „Te înţeleg. Eu sunt din Constanţa. Şi când mi se face dor de marea mea…” M-a-nţeles. Este unul dintre puţinii oameni care au reuşit. Şi eu am înţeles-o pe ea. Dar niciuna dintre noi n-ar fi putut să rostească un cuvânt în plus. Indiferent în câte locuri aş merge, indiferent cât de frumoase ar fi, trebuie să recunosc că în niciunul nu găsesc liniştea pe care mi-o dă marea. De nicăieri nu mă întorc cu sufletul mai limpede.

Azi mi-e iarăşi dor de mare… Pur şi simplu dor. La fel de normal cum mi se pare lumea nebună. La fel de simplu ca nevoia pregnantă să nu mai ştiu nimic de ea…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s